Claudia Postelnicescu : despre dosarul la DIICOT al unui livrator din Bangladesh. Dosarul privește trafic de persoane în scopul exploatării si este socant prin nivelul de cinism și abjecție de care unii oameni sunt capabili

Dosarul, care privește trafic de persoane în scopul exploatării, m-a șocat prin nivelul de cinism și abjecție de care unii oameni sunt capabili, ticăloșia și psihopatia totală cu care îi exploatează pe alții și apoi îi aruncă ca obiect perisabil, nicidecum ființă care are dreptul la demnitate. Am să detaliez ca să înțeleagă și românul amator de livrare la botul capului, pe frig, ploaie, ninsoare și care îi privește de sus pe acești amărâți.

Cel pe care l-am asistat vine din Bangladesh, din zona societății civile (activ într-un ONG) și are studii superioare. Cel care a tradus pentru noi din bengali, la fel, a ajuns în România acum 14 ani și vorbește fluent română, engleză, bengali, hindi, urdu și greacă, un tip de o răbdare și amabilitate extraordinare. Ca să vină în România, el a plătit vreo 7000 de euro unui consătean de-al lui, care are o firmă – Ovi – în România (despre care presa deja a scris, de aceea o menționez, deși nu este numele întreg – care i -a promis contract de muncă aici, ca livrator. Ajuns în România, omul meu a fost trimis pachet la Suceava – pe motiv că acolo e mai mult de muncă – unde a stat 2 luni neplătit, în condiții de coșmar. Când, după mai multe luni, a avut în sfârșit un contract de muncă cu Ovi, nu i s-a dat dreptul la o copie, nici măcar să facă o fotografie după contract. Omul nu știe ce a semnat.

Ulterior a început șarada; acest Ovi le-a impus livratorilor (vreo 35 de oameni) o cotă lunară de 9000 lei (știind extrem de bine că e imposibil de atins), în cazul neatingerii plafonului, nu vor fi plătiți sau li se deduce din fabulosul salariu de 2200 lei, taxe, impozite, chestii, șmenuri. Bieții oameni, arbitrar și aleatoriu, se trezeau uneori cu 1600 lei, invocându-se diverse motive și chiar 300 de lei, după ce alergaseră ca disperații o lună întreagă în tot Bucureștiul. Cazarea? Improprie. Mâncare zilnică? Expirată. Cuiva căruia să i te plângi? Nimeni. Au încercat la propria ambasadă, nimeni, nimic, nu se poate face nimic.

Nu există nicio celulă de sprijin între România și țările din care vin acești oameni, care să se poată activa pe situații de acest tip, care să le pună la dispoziție un avocat care să le explice drepturile pe care le au și unde să se adreseze cu problemele – multiple – de exploatare și umilințe la care sunt supuși. În sediul DIICOT am întâlnit aseară și alți livratori, oameni tineri și cu o minte strălucită, deschiși la minte și inteligenți, mulți cu studii superioare, care sunt prinși într-o serie de manipulări, minciuni și exploatare de către conaționali de-ai lor sau de-ai noștri, care le pretind bani în avans pentru a încheia un contract. Oamenii aceștia se împrumută pe unde pot, rămân datori vânduți, nu li se facilitează permisul de muncă și prelungirea lui, se trezesc și săltați de imigrări și făcuți pachet înapoi la ei în țară. Este atroce, abominabil, inadmisibil. Nu există nicio monitorizare pe ce străini intră în scop de muncă la noi în țară, unde sunt duși, ce se întâmplă cu ei, nu înțeleg. Și acești chinuiți, așa cum am fost și noi acum 20 de ani, mai sunt supuși și radicalizării și incitării la ură practicată de tot felul de politicieni dezaxați.

Nu ne respectăm ca țară, dacă permitem ca niște scursuri ale planetei să profite și să se îmbogățească pe spolierea altora, când se poate – atât de simplu – ține o evidență a acestor oameni, a condițiilor în care sunt ținuți, a modului în care companii și oameni precum Ovi respectă legislația națională. Doar pentru că unul dintre ei a fost bătut crâncen, întrucât a îndrăznit să expună umilințele și samavolniciile la care erau supuși de Ovi, a aflat presa, iar din presă procurorii, care s-au sesizat din oficiu. Toată această anomalie poate fi simplu corectată, dacă se vrea, dacă există oameni aplecați pentru a face lucrurile bine – și există, am întâlnit tot aseară o tipă extraordinară de la agenția anti-trafic ANITP și cei de la ADPARE. Dar tot decidentul politic este cel care poate cu adevărat schimba ceva în bine, dar de unde să ceri, dacă avem decidenții pe care îi vedem?!

Groaznic, efectiv traumatizant.
PS: m-am bucurat că presa i-a luat un interviu bietului om, ulterior am răspuns și eu la câteva întrebări, dar nu am reținut ce televiziuni erau acolo.
PPS: ce m a bucurat, pe langa oamenii buni pe care i am intalnit – de la procuroarea de caz, politie, INCTPI, Centrul pentru Resurse Juridice – a fost un coleg avocat care, trecand pe langa mine pe hol, mi a zis: „In sfarsit, un caz cum va plac dvs.”. Cand oamenii stiu ce te defineste, eu zic ca e de bine. Il salut si pe el, si pe Georgiana, de la CRJ.