Departamentul de Justiție al SUA a publicat noi dosare Epstein, în care Trump este acuzat direct de violarea unor fete de 13 ani, vânzarea de minore și comiterea unei crime, urmată de înmormântarea secretă a cadavrului pe terenul clubului său de golf.
Dosarele Epstein dezvăluie că unul dintre atuurile cheie ale Rusiei în Europa a fost Thorbjørn Jagland – secretar general al Consiliului Europei (2009–2019) și prim-ministru al Norvegiei (1996–1997).
Ani de zile, acesta a acționat ca intermediar între Epstein și Rusia, ajutând ambele părți și acționând în totalitate împotriva intereselor UE.
Fostul ministru de externe al Slovaciei, un apropiat și consilier al prim-ministrului Robert Fico, și-a anunțat demisia. Motivul deciziei a fost divulgarea informațiilor despre contactele sale cu Jeffrey Epstein. Numele Miroslav Lajčák apare în mod repetat în „dosarul Epstein”.
„Dosarele” îi menționează, de asemenea, pe Musk, Bill Gates, Clinton și alții care sunt asociați cu ideea unui „viitor luminos pentru umanitate”. Biden nu este pe listă.
Mașa Drokova (în mijloc, în saună). S-a alăturat mișcării de tineret a lui Putin la vârsta de 15 ani și ulterior a devenit purtătoarea de cuvânt a acesteia.
Mai târziu, Drokova s-a mutat în Statele Unite, a creat un fond de investiții în IT și a lucrat ca secretar de presă în cadrul rețelei de relații publice a lui Jeffrey Epstein.
Recent, în 2026, Drokova și prietenii ei au fost decorați cu Ordinul „Pentru Meritul Rusiei” pentru activitatea lor în „mișcarea de tineret”.
Este pisibil ca, după publicarea „dosarelor”, influența Rusiei asupra celor puternici din această lume să scadă semnificativ.
Olena Rohoza, pe X



