În 1946, Marina SUA a trimis 13 nave, un submarin, zeci de avioane și peste 4000 de oameni pe continentul sudic îngheţat (Antarctica). Misiunea se numea Operațiunea Highjump și trebuia să dureze șase luni, însă proiectul a fost abandonat după doar 8 săptămâni. Operațiunea a fost condusă de amiralul Richard Byrd, unul dintre cei mai experimentați exploratori polari ai timpului său. După întoarcerea acasă, Byrd a vorbit public despre ținuturile de dincolo de Polul Sud, regiuni fără gheață, vaste resurse naturale și obiecte capabile să călătorească de la un pol la altul cu viteză extremă. Cu toate acestea, aceste afirmații nu se potriveau cu explicația oficială a expediției. Nu după mult timp, interviurile sale au fost scurtate, aparițiile sale ulterioare au fost strict controlate, iar rapoartele au arătat că jurnalele și descoperirile sale au fost retrase din accesul public și clasificate.

Antarctica în sine este mai mare decât Europa și Australia la un loc, însă este închisă timp de decenii în baza unui tratat internațional care restricționează călătoriile civile, controlează spațiul aerian și face ilegală explorarea independentă. Mai mult, acest sistem este impus de națiuni care altfel se spionează între ele, concurează pentru resurse și poartă războaie. Autoritatea militară este folosită pentru a gestiona accesul, mișcarea și informațiile, în ciuda faptului că continentul este descris public ca fiind steril și fără valoare.
Evenimentele dinaintea celui de-al doilea război mondial adaugă un alt aspect acestei povești. La sfârșitul anilor 1930, Germania nazistă a trimis expediții într-o zonă cunoscută sub numele de Neuschwabenland – înregistrările oficiale spun foarte puțin, dar relatări alternative descriu instalații subterane săpate în gheață și încălzite de căldură geotermală. Aceste relatări includ sisteme de propulsie experimentale și dispozitivul cunoscut sub numele de Die Glocke. Când s-a încheiat războiul, sute de submarine germane nu au fost niciodată găsite, iar afirmațiile de lungă durată sugerează că personalul și tehnologia nu au dispărut, ci au scăpat de fapt spre sud.

Insulele care înconjoară Antarctica ridică, de asemenea, semne de întrebare. În primul rând, pe listă se află Insula Rothschild, care apare pe hartă fără o explicație clară pentru numele sau semnificația sa. Insula Bouvet, unul dintre cele mai izolate locuri de pe Pământ, a devenit locul unde s-a găsit o barcă de salvare abandonată în 1964, fără niciun apel de urgență sau urmă a echipajului său, iar Insula Thule poartă propria istorie de secrete și simbolism. Aceste locații se află în jurul Antarcticii mai puțin ca avanposturi uitate și mai mult ca puncte de control.

Există, de asemenea, relatări scrise de Claudio Nocelli, bazate pe mărturia unui navigator care a susținut că a traversat zidul de gheață antarctic într-un ținut vast dincolo de acesta, locuit de o civilizație avansată. O a doua relatare, relatată prin intermediul fiicei navigatorului, susține că aceasta s-a întors ulterior de dincolo de zid și a plasat Antarctica nu la capătul lumii, ci la marginea ei.

Secretele lui Lovendal

Ovidiu Butucea 

• Forțe desfășurate: O forță impresionantă de aproximativ 4.700 – 5.000 de oameni, 13 nave (inclusiv nava-amiral USS Mount Olympus și portavionul USS Philippine Sea) și peste 30 de aeronave.
• Obiective: Misiunea principală a fost stabilirea bazei de cercetare „Little America IV” și consolidarea suveranității americane în regiune, precum și instruirea personalului și testarea echipamentelor în condiții extreme de frig.
• Scop: Pe lângă cercetarea științifică, operațiunea a avut rolul de a explora regiuni necunoscute ale Antarcticii și de a investiga potențiale locații pentru baze, într-un context de Război Rece timpuriu.
• Incidente: În ciuda dimensiunii sale, misiunea a avut puține victime, una dintre ele fiind prăbușirea unui avion „George 1” în decembrie 1946, care a dus la moartea a trei marinari.