MONTREAL — Astronomii au identificat o lume îndepărtată care ar putea rescrie înțelegerea compoziției planetare: o exoplanetă alcătuită potențial din până la 30% apă în masă, o fracțiune uimitoare care eclipsează conținutul redus de apă al Pământului și sugerează un ocean care se întinde pe tot globul, adânc de sute de kilometri, fără continente la vedere.
Candidatul, cunoscut sub numele de TOI-1452 b, orbitează o mică stea pitică roșie aflată la aproximativ 100 de ani-lumină distanță, în constelația Draco. Descoperită de o echipă condusă de cercetători de la Universitatea din Montréal, super-Pământul este cu aproximativ 70% mai mare decât planeta noastră și de aproape cinci ori mai masivă. Densitatea sa, însă, indică ceva extraordinar: un interior bogat în apă, mult mai mare decât orice se găsește în sistemul nostru solar.
Fiind o posibilă planetă oceanică, acest super-Pământ este cu aproximativ 70% mai mare decât planeta noastră natală și orbitează în zona locuibilă a stelei sale. Deși apă din masa mai mică de un procent din Pământului, cercetătorii cred că apa ar putea reprezenta până la 30% din masa lui TOI-1452 b. Acest lucru sugerează că planeta este acoperită de un ocean global de o adâncime incredibilă, fără uscat. O astfel de descoperire evidențiază incredibila diversitate a sistemelor planetare din galaxia noastră și oferă o privire asupra mediilor în apă lichidă este caracteristica dominantă.
Planeta orbitează în jurul stelei sale pitice M, rece, la fiecare 11 zile, la o distanță care o plasează în zona locuibilă, primind de aproximativ 1,8 ori radiația stelară pe care Pământul o primește de la Soare. Calculele temperaturii de echilibru sugerează o valoare a corpului negru în jur de 326 Kelvin (aproximativ 53 de grade Celsius sau 127 de grade Fahrenheit), suficient de caldă pentru apă lichidă, dar dependentă de grosimea și compoziția oricărei atmosfere.
Cum ar arăta o planetă cu 30% apă?
Imaginați-vă o lume fără mase de uscat – doar un ocean global care se întinde de la un pol la altul. Pe TOI-1452 b, acel ocean ar putea avea o adâncime de sute de kilometri. La astfel de presiuni, apa de lângă fund ar trece în faze exotice de gheață de înaltă presiune, chiar dacă suprafața rămâne lichidă. O atmosferă groasă de vapori de apă sau bogată în hidrogen ar putea învălui planeta, creând potențial un efect de seră cu aburi.



